trăsurică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂSURÍCĂ, trăsurici, s. f. Diminutiv al lui
trăsură (
1); trăsură mică și ușoară (cu două roți). ♦ Cărucior de copii. [
Pl. și:
trăsurele] –
Trăsură +
suf. -ică.trăsurică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trăsurícă s. f.,
g.-d. art. trăsurícii/trăsurélei; pl. trăsuríci/trăsuréle, art. trăsurícile/trăsuréleletrăsurică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂSURÍCĂ, trăsurici, s. f. Diminutiv al lui
trăsură (
1); trăsură mică și ușoară (cu două roți). ♦ Cărucior de copii. [
Pl. și:
trăsurele] —
Trăsură +
suf. -
ică.