trăsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ◊ (
Înv.)
Trăsură cu aburi = tren.
2. (
Astron.;
pop.;
art.) Constelația Vizitiul.
3. (
Înv.) Linie a feței; trăsătură (
1).
4. (
Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini.
5. (Rar; în sintagma)
Trăsură de unire = liniuță de unire. –
Tras +
suf. -ură.trăsură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)trăsúră, -uri, -ure, s.f. – Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maram. – Din tras + -ură.
trăsură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trăsúră s. f.,
g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúritrăsură (Dicționaru limbii românești, 1939)trăsúră f., pl.
urĭ (d.
tras. V.
trăsătură). Trăsătură, linie, liniuță.
Trăsură [!] de unire, liniuță de unit cuvintele în scris, ca în
te-am prins, bot-gros. Vehicul pe arcurĭ, maĭ ales de dus oamenĭ pin [!] orașe. (Trăsurile publice se cheamă și
birjĭ):
boĭeru a ĭeșit la plimbare cu trăsura (saŭ
în trăsură). Pl. Trăsăturĭ, lineamente, liniĭ:
trăsurile [!] fețeĭ, a vorbi în trăsurĭ [!] generale. – În Dîmb.
tresură. V.
răvdan, brișcă, docar.trăsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trăsură f. car pe arcuri:
trăsură de piață. [V.
tras].
trăsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trăsură f.
1. liniamentele feței:
trăsuri fine; 2. Gram. trăsură de unire, liniuță pusă între vorbele unui cuvânt compus sau la finele unui rând. [După fr.
trait și
tiret].
trăsură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (
înv.)
Trăsură cu aburi = tren.
2. (
Astron.;
pop.;
art.) Constelația Vizitiul.
3. (
înv.) Linie a feței; trăsătură (
1).
4. (
înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini.
5. (Rar; în sintagma)
Trăsură de unire = liniuță de unire. —
Tras +
suf. -
ură.