trăncăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. –
Tranc +
suf. -ăni.trăncăni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trăncăní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. trăncănésc, imperf. 3
sg. trăncăneá; conj. prez. 3
să trăncăneáscătrăncăni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. —
Tranc +
suf. -
ăni.trăncănì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trăncănì v.
1. a face sgomot cu ceva;
2. fam. a vorbi într’una;
3. fig. a bârfi. [V.
tranc !].