trăgător - explicat in DEX

trăgător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., subst. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător.

trăgător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!trăgătór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. trăgătoáre

trăgător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trăgătór² (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoáre

trăgător (Dicționaru limbii românești, 1939)
trăgătór, -oáre s. Care trage. S. m. Soldat care trage cu pușca (tiralior). În trăgătorĭ, la distanță și interval de cîțĭ-va pașĭ unu de altu, ca să nu fie compacțĭ, și decĭ să fie maĭ ferițĭ de gloanțe (în cavalerie în furajorĭ). Vită învățată la tras. S. f., pl. orĭ. Șleaŭ cureaŭa cea groasă care leagă calu de trăsură. (Îs doŭă trăgătorĭ, de-o parte și de alta a caluluĭ). La șa, cureaŭa de care e atîrnată scara și care, în armată, se întrebuințează și la bătut soldațiĭ răĭ: l-a bătut cu trăgătorile. Lovitură de trăgătoare: ĭ-a tras zece trăgătorĭ. Condeĭu compasuluĭ, acela cu care se trag liniile cu cerneală.

trăgător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trăgător m. 1. cel ce trage cu o armă; 2. bou învățat la jug, cal învățat la ham: car tras de un trăgător.

trăgător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. — Trage + suf. -ător.