trântoriță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. –
Trântor +
suf. -iță.trântoriță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trấntoriță s. f.,
g.-d. art. trấntoriței; pl. trấntorițetrântoriță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRẤNTORIȚĂ, trântorițe, s. f. Femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora. —
Trântor +
suf. -
iță.