trânti - explicat in DEX

trânti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.

trânti (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
trânti, trântesc v. t. 1. (intl.) a trăda, a vinde. 2. (d. examinatori) a respinge un candidat.

trânti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă

trânti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. — Cf. bg. tărtja.

trântì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trântì v. 1. a rășturna cu violență la pământ: l’a trântit calul; 2. fam. a da cu putere: a trânti o palmă; 3. a improviza: a trânti o minciună; 4. a se lupta piept la piept. [Slav. *TRÕTITI, a împinge (cf. ceh. TROUTITI)].