trâmbița (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I.
1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din
trâmbiță.trâmbița (Dicționar de argou al limbii române, 2007)trâmbița, trâmbițez v. t. 1. (intl.) a denunța
2. a bârfi, a răspândi un zvon
trâmbița (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trâmbițá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
trâmbițeázătrâmbița (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I.
1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. — Din
trâmbiță.trâmbițà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trâmbițà v.
1. a suna din trâmbiță;
2. a anunța cu glas de trâmbiță;
3. fig. a spune în tot locul, a divulga.