topilă - explicat in DEX

topilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., scr. topilo.

topilă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
topílă, -e, (toptílă), s.f. – Groapă cu apă unde se pune cânepa la topit și care are un șanț de intrare a apei și un altul de scurgere, amenajate pe malul unei ape: „De-ai fi tu bărbat cu milă / Duce-o-ai și la toptílă” (Bilțiu 2002: 250). – Din srb. topilo (MDA).

topilă (Dicționaru limbii românești, 1939)
topílă f., pl. e (d. topesc). Balta în care se topește cînepa, topitoare. – În est pop. tochilă. V. mocirlă.

topilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
topílă s. f., g.-d. art. topílei; pl. topíle

topilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). — Din bg., sb. topilo.