topilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac.
2. Topitoare,
v. topitor (
2). – Din
bg.,
scr. topilo.