tonus - explicat in DEX

tonus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus.

tonus (Dicționar de neologisme, 1986)
TÓNUS s.n. Stare de funcționare latentă a mușchilor sau a nervilor în repaus, în măsură a se modifica la intervenția diverșilor excitanți. ♦ (Fig.) Energie, vigoare. [< fr., lat. tonus, cf. gr. tonos].

tonus (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TÓNUS s. n. 1. stare de funcționare a mușchilor sau a nervilor de repaus, în măsură a se modifica la intervenția diverșilor excitanți. 2. (fig.) energie, vigoare. (< fr. tonus)

tonus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tónus s. n., pl. tónusuri

tonus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. — Din fr. tonus.