tontălău(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TONTĂLẮU,tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.
tontălău(Dicționar de argou al limbii române, 2007) tontălău,tontălăi s. m. om prost
tontălău(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi
tontălău(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) tontălău (tontolete) m. tare tont: după ce că era cam tontolete, rămase și cam zănatic ISP.
tontălău(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TONTĂLẮU,tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. — Tont + suf. -ălău.
tontălăŭ(Dicționaru limbii românești, 1939) tontălắŭ m. (d. tont). Fam. Mare tont. – În Olt. tontoléte.