tologi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (
Reg.)
1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦
Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ.
2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). – Din
ucr. toločyty.tologi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tologí (a se ~) (a se tolăni) (
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se tologéște, imperf. 3
sg. se tologeá; conj. prez. 3
să se tologeáscă tologi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tologí (a ~) (a lăsa un teren necultivat) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tologésc, imperf. 3
sg. tologeá; conj. prez. 3
să tologeáscătologi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOLOGÍ, tologesc, vb. IV. (
Reg.)
1. Tranz. A lăsa un teren necultivat pentru a fi călcat și îngrășat de vite. ♦
Refl. pas. (Despre terenuri) A fi călcat (și îngrășat) de vite. ♦ A călca în picioare iarba, semănăturile etc., a culca la pământ.
2. Refl. (Despre oameni și animale) A se tolăni (pe iarbă). — Din
ucr. toločyty.tologì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tologì v. Mold. a se tolăni:
se tologia numai pe covoare CR. [V.
tolănì].