toloacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (
Reg.)
1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite.
2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din
ucr. toloka.