tobă - explicat in DEX

tobă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.

tobă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tóbă (-be), s. f. – 1. Tambur. – 2. Culoare la jocul de cărți. – 3. Un tip de salam. – Var. Mold., Trans. dobă (și der.). Mag. dob (Tiktin; Gáldi, 89 și 150). – Der. tobaș, s. m. (Trans., toboșar), din mag. dobos, dublet al lui toboș, s. m. (tort), cf. sb. doboš „tartă”. Este bg. toba care pare că provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).

tobă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tóbă (sud și vest) și dóbă (nord) f., pl. e (ung. dob, tobă, indirect d. ar. tabl, tobă. V. tambur, dobzălez, bodogănesc). Darabană maĭ mare și maĭ turtită (cam 70 c.m. în diametru și 30 în grosime). A fi tobă de carte, a fi burduf de carte, a fi foarte învățat. A avea avere cît prafu de pe tobă (sud), a nu avea nimica. A bate în dobă (Trans.), a vinde cu toba (est, sud), a vinde la mezat (cînd se cheamă lumea cu darabana). A bate toba, a bate darabana, a divulga un secret la toată lumea. Caró (pătratu) la cărțile de joc: craĭ de tobă.

tobă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe

tobă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tobă f. 1. ladă cilindrică ale carii funduri sunt formate din două piei întinse și una'din ele se bate cu două bețe: a bate toba; a bate toba cuiva, a-i vinde lucrurile la mezat; 2. fam. burduf: tobă de carte; 3. carte de joc, carò: fante de tobă. [Mold. dobă = ung. DOB].

tobă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ RTobă de eșapamentR = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] — Din magh. dob.