tivitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (
concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. –
Tivi +
suf. -tură.