tiveală(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TIVEÁLĂ,tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. – Tivi + suf. -eală.
tiveală(Dicționaru limbii românești, 1939) tiveálă f., pl. elĭ. Tivitură.
tiveală(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tiveálă s. f., g.-d. art. tivélii; pl. tivéli
tiveală(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TIVEÁLĂ,tiveli, s. f. Faptul de a tivi; (concr.) ceea ce s-a tivit. — Tivi + suf. -eală.