titlu - explicat in DEX

titlu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

titlu (Dicționar de neologisme, 1986)
TÍTLU s.n. 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (In orânduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvânt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< lat. titulus].

titlu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TÍTLU s. n. 1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ ~ de glorie = merit, renume, fală. ◊ demnitate, funcție, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată. ◊ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs. ◊ (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ cu ~ de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. ♦ ~ de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; ~ de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; ~ de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; ~ de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale. 5. (fig.) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru (3). ◊ (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. (< ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

titlu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
títlu (-uri), s. n. – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – Var. înv. titol, titulă, tituluș. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl. titlŭ (Cihac, II, 413). Sec. XVII. Tituluș, prin pronunție mag. din lat. titulus (Gáldi, Dict., 163). – Der. titula, vb. (înv., a intitula); titrat, adj., din fr. titré; titular, adj., din fr. titulaire; titulatură, s. f., din germ. Titulatur; întitula, vb. (a numi).

titlu (Dicționaru limbii românești, 1939)
*títlu n., pl. urĭ (ngr. titlos, vsl. d. lat. titulus, fr. titre). Inscripțiune pusă în capu uneĭ cărțĭ orĭ uneĭ împărțirĭ a cărțiĭ și care arată cuprinsu. Grad de boĭerie (de nobleță) saŭ grad academic saŭ grad de funcțiune: titlu de duce, de doctor, de profesor universitar. Epitet de onoare: titlu de domn al Țăriĭ Româneștĭ, de mitropolit al Moldoveĭ. Epitet în general: titlu de amic. Nume care arată o relațiune socială: titlu de tată. Hîrtie de valoare în finanțe: titlu de rentă. Gradu de puritate al auruluĭ și argintuluĭ în aliaj: monetă [!] cu titlu legal. Cu titlu de, ca, în calitate de: cu titlu de proprietar, de moștenitor, de amic, de comandant. Cu titlu gratuit, gratis. – L. V. titlu, títul, tit; în Trans. titulă și titlă. Și titulúș, titlúș, titĭulúș, tĭutĭuluș (după pron. ung.).

titlu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
títlu (ti-tlu) s. n., art. títlul; pl. títluri

titlu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
titlu n. 1. inscripțiunea în fruntea unei cărți sau a unui capitol, indicând materia despre care se tratează; 2. subdiviziunea unui codice, a unei colecțiuni: cartea II, titlul 3; 3. nume de demnitate: titlu de principe; 4. calificare onorifică: titlu de Alteță; 5. calificare oarecare: titlu de amic; 6. drept de a practica o carieră, o profesiune: titlu de notar, de medic; 7. act ce stabilește un drept: titlu de nobleță, de proprietate; 8. drept de a cere, de a face ceva: a poseda o proprietate, cu titlul de uzufructuar; 9. ceea ce dă drept la ceva: are un titlu la decorațiune; 10. grad de fineță a aurului sau a argintului: titlul indică cantitatea de metal pur conținut într’un aliaj; 11. în tipografie, caractere de litere.

titlu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÍTLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine, ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (în sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). — Din ngr. titlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.