țintaură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚINTÁURĂ, țintaure, s. f. Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (
Centarium umbellatum). [
Pr.:
-ta-u-. –
Var.:
centáură s. f.] – Din
lat. centaurea, fr. centaurée.