tinduță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TINDÚȚĂ,tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță.
tinduță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tindúță s. f., g.-d. art. tindúței; pl. tindúțe
tinduță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TINDÚȚĂ,tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. — Tindă + suf. -uță.