ticălos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj.,
s. m. și
f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic.
2. (
Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. –
Ticală (
înv. „mizerie”,
et. nec.) +
suf. -os.ticălos (Dicționaru limbii românești, 1939)ticălós, -oásă adj. (d.
ticală).
Vechĭ. Nenorocit, lamentabil.
Azĭ. Păcătos, mișel, mizerabil. Adv.
S´a purtat ticălos.ticălos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ticălós adj. m.,
s. m.,
pl. ticălóși; adj. f.,
s. f. ticăloásă, pl. ticăloáseticălos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ticălos a. și m.
1. nenorocit;
2. mizerabil:
om ticălos. [V.
ticăit].
ticălos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj.,
s. m. și
f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic.
2. (
înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. —
Ticală (
înv. „mizerie”,
et. nec.) +
suf. -
os.