ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TICĂÍ1, pers. 3
ticăie, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac.
2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. –
Tic1 +
suf. -ăi.