ticăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TICĂIÁLĂ s. f. (Rar) Muncă fără spor; mocăială. –
Ticăi2 +
suf. -eală.ticăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ticăiálă s. f.,
g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéliticăială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. —
Ticăi2 +
suf. -
eală.