ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TICĂÍ1, pers. 3
ticăie, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac.
2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. –
Tic1 +
suf. -ăi.ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV.
Refl. și
intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. –
Et. nec.ticăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ticăí1 (a ~) (a face tic-tac, a palpita)
vb.,
ind. prez. 3
tícăie, imperf. 3
sg. ticăiá; conj. prez. 3
să tícăieticăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ticăí2 (a ~) (a lucra încet) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ticăiésc, imperf. 3
sg. ticăiá; conj. prez. 3
să ticăiáscăticăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TICĂÍ1, pers. 3
ticăie, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac.
2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. —
Tic1 +
suf. -
ăi.ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV.
Refl. și
intranz. (
Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. —
Et. nec.ticăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ticăì v. a face tic-tac, a palpita:
inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].