ticăì - explicat in DEX

ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TICĂ͹, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic¹ + suf. -ăi.

ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TICĂͲ, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

ticăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ticăí¹ (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să tícăie

ticăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ticăí² (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să ticăiáscă

ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TICĂ͹, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. — Tic¹ + suf. -ăi.

ticăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TICĂͲ, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. — Et. nec.

ticăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ticăì v. a face tic-tac, a palpita: inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].