teroare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEROÁRE, terori, s. f. Groază, spaimă, frică provocată intenționat prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare. ♦ Asuprire bazată pe intimidare, timorare, amenințare. – Din
fr. terreur, lat. terror, -oris.teroare (Dicționar de neologisme, 1986)TEROÁRE s.f. Frică, groază, spaimă provocată intenționat, prin amenințări și prin alte mijloace de intimidare. ♦ Asuprire, apăsare bazată pe înspăimântare, pe intimidare. [< lat.
terror, cf. it.
terrore, fr.
terreur].
teroare (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEROÁRE s. f. frică, groază, spaimă provocată intenționat, prin amenințări și alte mijloace de intimidare. ◊ asuprire bazată pe intimidare; timorare. (< fr.
terreur, lat.
terror)
teroare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)teroáre (-óri), s. f. – Groază, frică, panică.
Fr. terreur. –
Der. din
fr.,
teroriza, vb.;
terorism, s. n.;
terorist, s. m.teroare (Dicționaru limbii românești, 1939)*teroáre f., pl.
orĭ (lat.
terror). Spaĭmă, groază:
a inaugura un regim de teroare. Acela care cauzează teroare:
acest bețiv e teroarea mahalaleĭ. V.
panică.teroare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teroáre s. f.,
g.-d. art. terórii teroare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teroare f. groază:
buciumele sună, răspândesc teroare BOL.
teroare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Teroare f. perioada Revoluțiunii franceze sub regimul lui Robespierre (1793-1794), în timpul căreia mii de victime periră pe eșafod.
teroare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEROÁRE s. f. Groază, spaimă, frică provocată intenționat prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare. ♦ Asuprire bazată pe intimidare, timorare, amenințare. — Din
fr. terreur, lat. terror, -oris.