teologie - explicat in DEX

teologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. [Pr.: te-o-] – Din fr. théologie.

teologie (Dicționar de neologisme, 1986)
TEOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și învățăturilor unei religii. ♦ Studiu asupra lui Dumnezeu. ♦ Tratare speculativă care, din interiorul fiecărei religii, studiază divinitatea, puterile și atributele acesteia. [Gen. -iei. / cf. fr. théologie, it., lat., gr. theologia < theos – zeu, logos – studiu].

teologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TEOLOGÍE s. f. disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. ♦ ~ dialectică = curent teologic protestant modern care folosește în domeniul cunoașterii religioase metoda dialectică sub forma unui dialog între Dumnezeu și om. (< fr. théologie, gr., lat. theologia)

teologie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
teologíe (-íi), s. f. – Studiul dogmelor unei religii, doctrină a bisericii. – Var. înv. teologhie și der. Gr. θεολογία (sec. XVII) și modern din fr. théologie. – Der. teolog, s. m., din fr. théologue; teologic, adj., din fr. thélogique; teologal, adj., din fr. théologal.

teologie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*teologíe f. (vgr. theologia, d. theós, Dumnezeŭ, și lógos, cuvînt. V. -logie. Știința religiuniĭ: teologia creștinească. Carte relativă la această știință: a tipări o teologie.

teologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teologíe (te-o-) s. f., art. teología, g.-d. teologíi, art. teologíei

teologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
teologie f. 1. știința dogmelor religioase; 2. curs de studii teologice: studiază teologia; 3. operă teologică.

teologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și a dogmelor unei religii; p. restr. parte a dogmaticii având ca obiect exclusiv pe Dumnezeu. ◊ Teologie pastorală = domeniu al teologiei având drept scop pregătirea viitorilor preoți în practica bisericească pe baza studierii Noului Testament. [Pr.: te-o-] — Din fr. théologie.