tentativă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). ♦ (
Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. – Din
fr. tentative.tentativă (Dicționar de neologisme, 1986)TENTATÍVĂ s.f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără a avea însă siguranța izbândei; încercare (neizbutită). ♦ (
Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. [Cf. fr.
tentative, it.
tentativo].
tentativă (Marele dicționar de neologisme, 2000)TENTATÍVĂ s. f. 1. acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). 2. (jur.) încercare de a săvârși o infracțiune. (< fr.
tentative)
tentativă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tentativă, tentative s. f. (deț.) deținut care se străduiește să obțină o poziție cât mai convenabilă în penitenciar.
tentativă (Dicționaru limbii românești, 1939)*tentatívă f., pl.
e (fr.
tentative, d. mlat.
tentativa). Încercare:
tentativă de furt.tentativă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tentatívă s. f.,
g.-d. art. tentatívei; pl. tentatívetentativă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tentativă f. încercare de a face să reușească ceva.
tentativă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). ♦ (
Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. — Din
fr. tentative.