tentativă - explicat in DEX

tentativă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). ♦ (Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. – Din fr. tentative.

tentativă (Dicționar de neologisme, 1986)
TENTATÍVĂ s.f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără a avea însă siguranța izbândei; încercare (neizbutită). ♦ (Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. [Cf. fr. tentative, it. tentativo].

tentativă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TENTATÍVĂ s. f. 1. acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). 2. (jur.) încercare de a săvârși o infracțiune. (< fr. tentative)

tentativă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tentativă, tentative s. f. (deț.) deținut care se străduiește să obțină o poziție cât mai convenabilă în penitenciar.

tentativă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tentatívă f., pl. e (fr. tentative, d. mlat. tentativa). Încercare: tentativă de furt.

tentativă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tentatívă s. f., g.-d. art. tentatívei; pl. tentatíve

tentativă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tentativă f. încercare de a face să reușească ceva.

tentativă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). ♦ (Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. — Din fr. tentative.