tendință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TENDÍNȚĂ, tendințe, s. f. 1. Dispoziție firească pentru ceva, înclinare, năzuință; pornire, acțiune conștientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcție. ♦ Evoluție a cuiva într-un anumit sens.
2. Forță care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. – Din
fr. tendance.