tenace - explicat in DEX

tenace (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TENÁCE, tenaci, -ce, adj. 1. Stăruitor, perseverent; persistent, dârz. 2. (Despre corpuri dure) Care prezintă tenacitate (2), care este dur; rezistent, tare. – Din fr. tenace, lat. tenax, -acis.

tenace (Dicționar de neologisme, 1986)
TENÁCE adj. 1. Dârz, stăruitor, perseverent. 2. (Despre un material) Rezistent la rupere; dur, tare. [< fr., it. tenace, cf. lat. tenax].

tenace (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TENÁCE adj. 1. dârz, stăruitor, perseverent. 2. (despre materiale solide) care prezintă tenacitate (2); dur, rezistent, tare. (< fr. tenace, lat. tenax)

tenace (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tenáce adj., pl. f. tot ce (lat. tenax, d. tenére, a ținea). Care se ține tare: cleĭ tenace, feru e tenace. Fig. Greŭ de stîrpit: superstițiune tenace. Care nu se lasă, care nu renunță ușor: solicitator tenace. Care ține minte bine: memorie tenace. Adv. Cu tenacitate.

tenace (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tenáce adj. m., pl. tenáci; f. sg. și pl. tenáce

tenace (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tenace a. tare alipit, anevoie de smuls: cleiu tenace; 2. fig. care ține cu îndărătnicie la ideile sale; 3. anevoie de stârpit: prejudiciu tenace.

tenace (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TENÁCE, tenaci, -ce, adj. 1. Stăruitor, perseverent; persistent, dârz. 2. (Despre corpuri dure) Care prezintă tenacitate (2), care este dur; rezistent, tare. — Din fr. tenace, lat. tenax, -acis.