temător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TEMĂTÓR, -OÁRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. – Din
teme +
suf. -(ă)tor.temător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMĂTÓR, -OÁRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. –
Teme +
suf. -ător.temător (Dicționaru limbii românești, 1939)temătór, -oáre adj. Care se teme, fricos:
om temător de Dumnezeŭ. Gelos:
soț temător.temător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)temătór adj. m.,
pl. temătóri; f. sg. și
pl. temătoáretemător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)temător a.
1. care se teme;
2. gelos:
peste fire era temător PANN.
temător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEMĂTÓR, -OáRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. —
Teme +
suf. -
ător.