temă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊
Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema...
2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊
Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare.
3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite.
4. (
Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din
lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema.