teleloaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TELELOÁICĂ, teleloaice, s. f. (
Înv.) Soția telalului; vânzătoare ambulantă (de haine vechi). –
Telal +
suf. -oaică.teleloaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teleloáică (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. teleloáicei; pl. teleloáiceteleloaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teleloaică f. Munt. vânzătoare pe uliți de lucruri vechi. [V.
telal].
teleloaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TELELOÁICĂ, teleloaice, s. f. (
înv.) Soția telalului; vânzătoare ambulantă (de haine vechi). —
Telal +
suf. -
oaică.teleloaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)teleloáĭcă f., pl.
e (d.
telal).
Munt. Femeĭe care duce slugĭ la stăpîn:
teleloaĭce și chivuțe (Univ. 19 Aŭg. 1901; 1, 5). – Maĭ des
samsaroaĭcă.