teicuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TEICÚȚĂ,teicuțe, s. f. Diminutiv al lui teică. – Teică + suf. -uță.
teicuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) teicúță s. f., g.-d. art. teicúței; pl. teicúțe
teicuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TEICÚȚĂ,teicuțe, s. f. Diminutiv al lui teică. — Teică + suf. -uță.