teișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEIȘÓR, teișori, s. m. 1. Diminutiv al lui
tei; teiuleț.
2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene-aurii, cultivat ca plantă ornamentală; trandafir galben
(Kerria japonica). 3. (
Bot.) Pristolnic. [
Pr.:
te-i-] –
Tei +
suf. -ișor.teișor (Dicționaru limbii românești, 1939)teișór m. (dim. d.
teĭ).
Est. Aglică.
teișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teișór s. m.,
pl. teișóriteișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teișor m.
Bot. Mold. aglică (ale cării flori sunt albe ca ale teiului).
teișor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEIȘÓR, teișori, s. m. 1. Diminutiv al lui tei;
teiuleț. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene-aurii, cultivat ca plantă ornamentală; trandafir galben (
Kerria japonica).
3. (
Bot.) Pristolnic. [
Pr.:
te-i-] —
Tei +
suf. -
ișor.