tecărău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tecărắu s.n. și s.m. (reg.)
1. (s.n.) lemn cu care se strânge funia care leagă lemnele, fânul.
2. (s.m.) om mic și bondoc.
tecărău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tecărắu (-ắi), s. m. – (
Trans.) Sucitor, ceatlău, băț cu diferite întrebuințări.
Mag. tekerö (Candrea; Gáldi,
Dict., 262). –
Der. tecări, vb. (a strînge cu un tecărău).