teacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEÁCĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊
Expr. (
Reg.)
A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea.
A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită.
A rămâne teacă = a rămâne gol.
(Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase.
2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar.
3. Păstaie. – Din
lat. theca.