teșmeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEȘMENÍ, teșmenesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) buimăci, a (se) încurca, a (se) zăpăci. –
Et. nec.teșmeni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)teșmení,
teșmenésc, vb. IV refl. (reg.)
1. a se ului, a se zăpăci, a se buimăci, a se încurca.
2. a decădea, a se ramoli.
teșmeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teșmení (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
sg. teșmenéște, imperf. 3
sg. teșmeneá; conj. prez. 3
să teșmeneáscăteșmeni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEȘMENÍ, teșmenesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) buimăci, a (se) încurca, a (se) zăpăci. —
Et. nec.teșmenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teșmenì v. a se ului:
teșmenitul de Joie ISP. [Origină necunoscută].