teșitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEȘITÚRĂ, teșituri, s. f. 1. Tăietură piezișă făcută într-un copac (pentru a-l doborî ). ♦ Suprafață teșită a unui obiect (neted). ♦ (
Tehn.) Suprafață conică obținută prin operația de teșire.
2. Ciot, buturugă. –
Teși +
suf. -tură.teșitură (Dicționaru limbii românești, 1939)teșitúră f., pl.
ĭ. Loc teșit (trunchĭ retezat peziș [!], ureche retezată peziș ș. a.).
teșitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teșitúră s. f.,
g.-d. art. teșitúrii; pl. teșitúriteșitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teșitură f.
1. buturugă:
ajunge roata de o ieșitură și se rupe capătul CR.;
2. pișcătura vârfului urechii (la vite). [Lit. bucată sau parte teșită].
teșitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEȘITÚRĂ, teșituri, s. f. 1. Tăietură piezișă făcută într-un copac (pentru a-l doborî). ♦ Suprafață teșită a unui obiect (neted). ♦ (
Tehn.) Suprafață conică obținută prin operația de teșire.
2. Ciot, buturugă. —
Teși +
suf. -
tură.