tătar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în
sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊
Expr. Doar nu vin (sau
dau)
tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios.
Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare.
2. Adj. Care aparține tătarilor (
1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat,
f.) Limba tătară. – Din
tc. tatar.