tartaj - explicat in DEX

tartaj (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TARTÁJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperte ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână, care se folosea ca abecedar. – Ngr. tetradion.

tartaj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TARTÁJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperte ale unei cărți; scoarță. 2. (Înv.) Carte scrisă de mână care se folosea ca abecedar. [Var.: trătáj s. n.] – Cf. ngr. tetrádhion.

tartaj (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tartáj (-je), s. n. – Caiet, foaie de tipăritură. – Var. înv. trătăzi, trătaji. Mgr. τετράδιον (Tiktin), care a dat *tetrad, ce a fost alterat prin analogie cu pl. Supraviețuiește în Mold. cu sensul special de „copertă, scoarță”. După Bick-Graur, 26, din sl. totrasŭ.

tartaj (Dicționaru limbii românești, 1939)
tartáj n., pl. e (din maĭ vechiŭ trataj, trătaj, tetrad, caĭet broșură, cărticică, d. ngr. -etrádi, rus. tetrádĭ, vsl. tatratŭ, totradŭ, care e vgr. tetrádion, lat. quaternum, de unde it. quaderno și fr. cahier, caĭet. Din tetrad s´a făcut un pl. masc. -azĭ, apoĭ un sing. -az cu pl. tot masc. -ajĭ, și de aci trataj și tartaj. V. tetrad). Mold. nord. Scoarță de carte. – Pl. m. trătajĭ (Cr.), „caĭete, cărticele”, e neobișnuit în limba de acum. V. doască.

tartaj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tartáj/trătáj (copertă, carte) (înv., reg.) s. n., pl. tartáje/trătáje

tartaj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TARTÁJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele două coperți ale unei cărți; scoarță. 2. (înv.) Carte scrisă de mână care se folosea ca abecedar. [Var.: trătáj s. n.] — Cf. ngr. tetrádhion.