tărtăcuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile
(Coccinia indica). ♦
P. restr. Fructul acestei plante.
2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. –
Tătarcă +
suf. -uță.