țarc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol.
2. Îngrăditură, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite;
p. ext. suprafața împrejmuită de acest gard.
3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare.
4. Numele unui joc de copii. –
Cf. alb. cark, gr. tsárkos.