țarcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (
Ornit.) Coțofană. ◊
Expr. A-i umbla (cuiva)
gura ca la (
o)
țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost.
A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare.
2. Fig. (
Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii).
3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din
magh. szarka.