tarara (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TARARÁ s. f. Melodie monotonă care pare că nu se mai sfârșește. – Onomatopee.
tarara (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TARARÁ s. f. Melodie monotonă care pare că nu se mai sfârșește. – Formație onomatopeică.
tarara (Dicționaru limbii românești, 1939)tarará f. (imit.).
Iron. Melodie zgomotoasă și plicticoasă:
ce tarara e asta?tarara (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tarará (rar)
s. f.,
art. tararáua, g.-d. art. tararáleitarara (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tarara f. cântec monoton:
Neamțul tararaua mi-ți cântă ISP. [Onomatopee].
tarara (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TARARÁ s. f. Melodie monotonă care pare că nu se mai sfârșește. — Formație onomatopeică.