tâmp (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (
Înv. și
pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (
1).
2. (
Reg.; despre instrumente ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (
2). – Din
sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.