taliŭ - explicat in DEX

taliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÁLIU, s. n. Element chimic, metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. – Din fr. thallium.

taliu (Dicționar de neologisme, 1986)
TÁLIU s.n. (Chim.) Metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. [Pron. -liu. / < fr. thallium].

taliu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TÁLIU s. n. metal moale, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul, folosit la elaborarea unor aliaje. (< fr. thallium)

taliu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
TÁLIU (‹ fr. {i}; {s} gr. thallos „ramură”) s. n. Element chimic (Tl; nr. at. 81, m. at. 204,38, p. t. 303,6ºC, p. f. 457ºC, gr. sp. 11,85). Este un metal alb-albăstrui, moale. Se extrage din minereurile de sulfuri și este folosit, între altele, alături de staniu și plumb, pentru producerea unor aliaje cu grad ridicat de rezistență. A fost descoperit de W. Crookes în 1861 prin analiza spectrală în reziduurile de fabricație a acidului sulfuric. Izolat de Claude Lany în 1862.

taliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*táliŭ n. (lat. științific thallium, d. vgr. thaliós, ramură, vlăstar, din cauza dungiĭ verzĭ pe care acest metal o arată la spectru). Chim. Un metal maĭ puțin alb de cît [!] argintu și care există în pirite. E mono- și trivalent și are o greutate atomică de 204. A fost descoperit la 1861.

taliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
táliu [liu pron. liu] s. n., art. táliul; simb. Tl

taliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÁLIU s. n. Element chimic, metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. — Din fr. thallium.