taciturn - explicat in DEX

taciturn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbește puțin, tăcut din fire, închis în sine, posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.

taciturn (Dicționar de neologisme, 1986)
TACITÚRN, -Ă adj. (Liv.) Cu o fire tăcută, tăcut din fire. [Cf. fr. taciturne, it. taciturno, lat. taciturnus].

taciturn (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TACITÚRN, -Ă adj. care vorbește puțin, tăcut din fire. (< fr. taciturne, lat. taciturnus)

taciturn (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tacitúrn, -ă adj. (lat. taciturnus). Tăcut, mocnit.

taciturn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tacitúrn adj. m., pl. tacitúrni; f. tacitúrnă, pl. tacitúrne

taciturn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
taciturn a. tăcut din fire, care vorbește puțin sau nu-i place să vorbească: om taciturn.

taciturn (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbește puțin, tăcut din fire, închis în sine; posac. — Din fr. taciturne, lat. taciturnus.