tabulatură - explicat in DEX

tabulatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TABULATÚRĂ, tabulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.

tabulatură (Dicționar de neologisme, 1986)
TABULATÚRĂ s.f. v. tablatură.

tabulatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TABULATÚRĂ s. f. 1. sistem vechi de notație muzicală cu ajutorul literelor, cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatură și cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersängerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura)

tabulatură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
TABULATÚRĂ (‹ germ.) s. f. 1. Sistem de notație muzicală constând în utilizarea unor combinații de litere și cifre, folosit în sec. 15-17, în vestul Europei, pentru instrumentele polifonice (orgă, laută, clavecin, chitară ș.a.). 2. Tratat care cuprinde regulile artei componistice a meistersängerilor.

tabulatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tabulatúră s. f., g.-d. art. tabulatúrii; pl. tabulatúri

tabulatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TABULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). — Din germ. Tabulatur.