suĭ - explicat in DEX

sui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUÍ, súi, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se ) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire.

sui (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUI- elem. „porc”. (< fr. sui-, cf. lat. sus, suis)

sui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
suí (-i, -ít), vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s. n. (urcare, coastă); suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent).

sui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 súie, imperf. 3 sg. suiá; conj. prez. 3 să súie

suì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
suì v. 1. a merge de jos în sus: a sui scară, muntele; 2. a se ridica: a se sui în trăsură; i se sui în cap; 3. a se ridica la o sumă oarecare. [Lat. SUBIRE].

suĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
suĭ, a -í v. tr. (lat. súb-eo, sub-ire, mă suĭ; sp. pg. subir. V. ĭes, subit). Mă suĭ, mă urc: a suĭ dealu. Duc maĭ sus, ridic: a sui nucile'n pod. Fig. Ridic, înalț, măresc: a sui prețu. Suĭe ! suĭe-te (ca scoală îld. scoală-te). V. refl. Mă urc, mă duc maĭ sus: copiiĭ se suĭe’n copac, pe casă; a te sui pe cal, în trăsură, termometru ( = mercuru din el) se suĭe, i s’a suit sîngele’n (saŭ: la) cap de furie. Fig. Cheltuielile se suĭe la miĭ de francĭ. S’a suit scroafa’n copac, s’a boĭerit ghiorlanu și face lux.

sui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUÍ, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. — Lat. subire.